„Noul Regim” se tine pe bani grei

Propaganda politică făcută pe bani de la Stat e una dintre caracteristicile unui regim nedemocratic. Pentru că plătea direct din bani publici publicitatea diverselor publicatii tipărite sau televiziunilor, guvernul Năstase a primit bile negre de la moralizatorii tării. După 2004, politicienii din toate colturile României si mai ales cei din partidul ce se presupunea că va aduce „adevărul si dreptatea” au păstrat practica, dar si-au angajat intermediari în acest proces, pentru a da bine în imaginea unui Europe care dorea mai multă democratie. Acum, după 12 ani de teatru, unii revin la vechea meteahnă: fac propagandă pe bani direct de la Stat.

Poate că nu e vorba de propagandă propriu-zisă din partea domnului Cătălin Adrian Lazurca, dar măcar răspândirea ideilor sale despre lume cu bani publici se poate numi. Ca orice scriitor esuat în politică, dacă nu a dat bine în presa de cultură – chiar s-a supărat că nu a fost inclus în lumea bună deși a invitat (tot pe bani publici) nume mari din literatura contemporană în Arad – ce si-a zis fostul presedinte al comisiei de cultură al Consiliuli Local? Să-si propage mesajele prin propria presă de cultură, desigur pe bani de la Stat. Se naste astfel Noul Regim.

Posibil ca 8.046 € să nu pară o sumă asa de mare pentru cei care fac si au făcut din cultură un business. Dar cu o sumă trimestrială de acest nivel asigurată, nu trebuie să te stresezi, ca asa-zis scriitor, de calitatea sau măcar bunul simt al materialelor ori recenziile în care strecori cuvinte din argou (ex: MILF) si -de ce nu?- obisnuitele glume pe marginea culturii rome cu care crezi că impresionezi colegii de conservatorism cu siglă liberală dar total lipsiti de liberalism cultural. Si asa începe răspândirea propagandei revistei, gratis, în Arad, Timisoara, Cluj, Iasi, Constanta, Brasov, Bucuresti.

noul regim echipa

Din septembrie și până în decembrie 2015, Asociatia Baril a derulat proiectul de revistă și website Noul Regim. Motivat ca proiect de promovare și sustinere a intentiei de depunere a candidaturii municipiului Arad pentru obtinerea titlului „Capitală Europeană a Culturii 2021”, revista si website-ul reprezintă o sursă de venit legal pentru fostul consilier local Cătălin Lazurca. Din drepturi de autor, acesta obtine suma de 900 lei / lună. Nu e ciudat că alti contributori la materialele scrise nu primesc nimic pentru drepturile lor de autor?

Nicidecum. Planul lui Lazurca de a beneficia (si) în mod direct de banii publici pentru cultură în timp ce poate linistit sa-si răspândească propaganda „ideile” era pus în miscare de la sceneta „demisia directorului Asociației Arad 2021”. Iesind însă dintre rândurile consilierilor locali după un alt scandal inventat de el, fostul scriitor putea să beneficieze acum în mod direct de banii acordati prin intermediul nou-înfiintatului Centru Municipal de Cultura. Nu se termină luna cu momentul propriei demisii si Asociatia Baril depune proiectul pentru măreata revistă + website. De altfel, Cătălin Lazurca nu a inventat un motiv pentru demisia lui ci a punctat hotărît:

…această decizie a fost luată cu circa trei luni în urmă si are resorturi strict personale, legate de angajamente profesionale si vocationale mult mai vechi si care tin mai ales de statutul meu, poate modest, dar pentru mine important, de scriitor.

lazurca mafie 2015 teba

De ce ar fi pentru un auto-proclamat membru al mafiei banii de nivelul unui salariu minim ceva important? Păi în cazul în care nu stiati, artistul nostru are certificat de revolutionar si indemnizatie de revolutionar, care nu se acordă decât dacă respectivul beneficiar nu are un anumit venit, mic de altfel, minim după legislatie. După cum ne spune si declaratia de venit al lui Lazurca din 2012, anul in care si-a inceput activitatea la Consiliul Local, acesta avea un venit sub 700 lei/lună de la propria firmă.

Care este totusi contributia proprie la proiect, dincolo de propriile cuvinte (Descrieti clar resursele de care beneficiază ONG și explicati cum vor fi folosite în cadrul proiectului)? „Din activitatea de management cultural și reprezentare a unor prestigiosi artisti contemporani români, inclusiv arădeni, Asociatia Baril atrage fondurile necesare cofinantării acestui proiect, ca și a altor proiecte la care a fost sau este în acest moment parte.” Foarte clar, nu? 🙂

Oricum partea aceasta nu contează atât de mult, comisia stia dinante ce proiecte trebuie finantate si ce nu. Iar banii indirect ai lui Lazurca prietenilor lui Lazurca vin, asa cum ne-au obisnuit, din: design site, servicii design grafic, servicii paginare și redactare, servicii de webmaster si servicii hosting. Total: 11.670 lei din care -1.770 (contributia proprie, pe langa atragerea artistilor desigur) = 10.500 lei. Culmea, cam același onorariu pe care se pare că îl primeste la orice eveniment din bani publici SC Dextrada SRL pentru „design” – vezi Festivalul de Științe Umaniste.

Acum s-a deschis noua rundă de aplicatii pentru proiecte culturale. Unii dintre băietii de la Noul Regim poate s-au pierdut pe drum sau s-au săturat de glumele scriitorului-sef. Dar după cum ne învată (foto jos) fostul consilier-presedinte: nimic nu dispare totul se comasează! Până săptămâna viitoare, vă lăsăm cu sufletul la gură și cu monitorul pe banii de cultură.

lazurca comasare

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s