Tehno caracatita lui Falca

După ce și-a trimis fostul prefect la șefia Romsilva, primarul de 12 ani al municipiului Arad pregătește un alt produs politic pentru Guvernul „tehnocrat”. Dacă numirea lui Bibarț a fost contestată pentru că nu îndeplinește condițiile cerute de lege, fosta directoare adjunctă a Centrului Municipal de Cultură pare să aibă calea liberă către Ministerul Culturii. Nu ceva de top, dar măcar un post de pus la dospit până după alegerile din decembrie s-a găsit.

Falca Matula Cretu

Presa locală n-a suflat o vorbă de demisia doamnei Ramona Crețu și transferul ei „la Capitală”, cu toate că numirea ei la CMC a fost anunțată cu surle și trâmbițe. Mutarea a avut loc odată cu începutul primăverii calendaristice. Dacă acum nu a discutat despre promovarea ei (?), în decembrie 2014 când se petrecuse numirea la CMC, aceasta declara că:

„După o activitate de 13 ani în administraţia publică, această funcţie este cu siguranţă o nouă etapă profesională şi vine ca o confirmare a muncii pe care am desfăşurat-o până acum atât la Consiliul Judeţean, cât şi Prefectura Arad şi la Primăria municipiului Arad.”

Sperăm să nu fie de fapt, o retrogradare. Deși având în vedere că nu este un Guvern al vreunui partid, ci unul „tehnocrat”, doamna avea toate motivele să se laude. Dacă ne uităm în urmă, mai exact în iunie 2015, pe declarația de avere a noului director adjunct, am vedea că acea confirmare a muncii pe care o declara contrazice veniturile dobândite.

Cretu Ramona declaratie venit 2014

Trecem peste faptul că în cadrul unui ONG care derulează activități cu Primăria Arad și Consiliul Județean, adică fosturile locuri de muncă ale doamnei Crețu, aceasta a primit un salariu pe care unii corporatiști ar fi geloși – 5.000 LEI. Ne uităm că în același timp, (acum fostul) director adjunct al Centrului Municipal de Cultură mai primea de la Primărie 7.722 LEI (din 2012 până în prezent fiind și asistent în cadrul Comitetului European al Regiunilor, adică un fel de supleant al lui Gheorghe Falcă).

De ce ar fi considerat doamna Crețu, după o activitate egală cu mandatului primarului Falcă în administrația municipiului, că trecerea de la un venit lunar de 2.827 EURO la unul de 2.750 LEI un motiv de mândrie și o confirmare profesională?

Centrul Municipal de Cultura Arad
FOTO: aradon.ro

Website-ul Centrului de cultură ne spune că pe lângă activitatea intensă de mii de euro pe lună, Ramona Crețu mai „organizează și gestionează evenimente de vârf, astfel încât portofoliul ei cuprinde expoziții, festivaluri și conferințe internaționale, inclusiv <Arad, citadelă europeană a diversității culturale>, <Punți între națiunile europene>, <Festivalul minorităților> și <Resurse culturale și politice>.” Așadar, destulă activitate și pentru un salariu mic, în comparație cu activitatea anterioară, nu salariul minim, desigur. De ce a vrut să plece la Minister, într-o poziție care nici măcar de rangul unui secretar de stat nu este?

Eșecul candidaturii Aradului pentru competiţia Capitală Europeană a Culturii în anul 2021 să aibă de cântărit în această decizie? Întrebarea vine oarecum natural deoarece, la începutul mandatului în conducerea CMC, doamna Crețu declara că „toate aceste acţiuni vor fi gândite şi orientate pentru pregătirea candidaturii”. Acum că a luat sfârșit participarea, ar fi normal să ia sfârșit și activitatea, nu? Acum că ministrul Vlad Alexandrescu își dorește eficiență și responsabilitate, e clar că nu poate face asta fără „tehnocrați” ca cei care au activat atâta timp în Arad, în domeniul culturii, cu rezultatele care se văd!

P.S. Despre celălalt „tehnocrat”, acel om de afaceri culturale despre care am mai scris, aflăm că a fost promovat (?!) la S.C. TOP (Târguri, Oboare, Piețe) S.A. în funcția de …administrator sau membru în Consiliul de Administrație. O fi auzit și el că la conducerea societăților din subordinea CLM se câștigă bine. Păi da, sosise timpul să băgăm cultura și pe tarabele din obor, nu? Aa, ce frumos vor dialoga administratorul de piețe Lazurcă cu scriitorul Cărtărescu la următoarea lansare de carte, nu credeți?

lazurca fan rus

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s